Psihoterapie Individuală

Middle-aged woman in an individual therapy session in psychologist office

Psihoterapie individuală

Psihoterapia este un proces prin care o persoană discută împreună cu terapeutul despre problemele la nivel psihic cu care se confruntă. În acest proces psihoterapeutul ghidează, iar clientul își identifică stări, credințe, emoții, comportamente și mecanisme de adaptare sau de apărare care creează distres. În acest proces clientul este ajutat să exprime emoții, să comunice asertiv, să schimbe credințe și comportamente, să dezvolte mecanisme mai sănătoase de adaptare astfel încât să preia controlul vieții sale, să rezolve probleme cu care se confruntă, să depășească anumite provocări și să relaționeze mai eficient. Psihoterapia este un proces care are la bază o bună alianță terapeutică ceea ce înseamnă că treptat clientul va dezvolta o relație cu terapeutul său bazată pe încredere, se va deschide să împărtășească vulnerabilitățile sale și detalii din viața sa. Terapeutul are o atitudine de non-judecată, este suportiv, educă cu privire la aspectele psihologice, folosește diverse tehnici adaptate la problema cu care se confruntă clientul, poate da teme pentru acasă. Un proces terapeutic poate fi de durată și necesită multă muncă cu sine din partea clientului astfel că sunt necesare câteva ședințe pentru ca rezultatele să apară. Ceea ce clientul împărtășește în timpul ședinței de psihoterapie este confidențial. De obicei se stabilește câte o ședință pe săptămână sau o sesiune la două săptămâni în funcție de nevoile clientului, cu durata de 50 minute.

Psihoterapia este benefică pentru diverse probleme:
  • gestionarea anxietății, tulburări de anxietate, TOC, fobii, atacuri de panică
  • diminuarea stresului
  • depresie și tulburări afective
  • adicții (fumat, alcoolism, dependență de droguri sau de jocuri de noroc)
  • tulburări de personalitate
  • rezolvarea conflictelor cu alte persoane
  • gestionarea unor schimbări majore în viață cum ar fi pierderea locului de muncă, moartea unei persoane dragi, divorț, mutare într-un alt oraș sau o altă țară
  • îmbunănățirea somnului
  • recuperare în urma unor evenimente traumatice
  • gestionarea agresivității sau alte reacții nesănătoase
  • coping cu boli grave sau cronice