Despre mine
Salut!
Sunt Alexandra Someșan, psihoterapeut specializat în Psihoterapie Integrativă, acreditat de Colegiul Psihologilor din România și Asociația Europeană de Psihoterapie Integrativă.
Am absolvit Facultatea de Sociologie și Psihologie, secția Psihologie, în cadrul Universității de Vest din Timișoara, în 2012. Am finalizat programul de formare în Psihoterapie Integrativă din cadrul Asociației de Cercetare, Consiliere și Psihoterapie Integrativă. Încă de când eram studentă am dorit să intru în contact cu ceea ce înseamnă practicarea profesiei de psiholog, astfel încât m-am implicat în programe de voluntariat. Îmi amintesc cu drag de perioada în care am făcut parte din echipa Little People, un ONG care are misiunea de a sprijini copii și adolescenți în lupta lor cu cancerul. A fost o experiență valoroasă pentru mine, am învățat practic cum să lucrez cu copiii prin joc, oferindu-le suport psiho-emoțional pe perioada internării la spitalul Louis Țurcanu, secția de oncologie. De asemenea sunt recunoscătoare pentru oportunitatea de a afla mai multe despre fenomenul violenței domestice și a intra în contact cu beneficiarele Asociației pentru Promovarea Femeii din România, un ONG care la vremea respectivă oferea servicii de suport, consiliere psihologică și juridică victimelor violenței domestice. A fost o etapă frumoasă în care am fost inspirată de oameni calzi și profesioniști, care mi-au împărtășit din experiența lor și m-au format pentru face parte din echipa ”Telefonul Albastru”, în care am activat în rol de consilier pentru a prelua solicitările de ajutor venite din partea beneficiarelor și a face o primă intervenție prin telefon în situații de criză. Au urmat de-a lungul anilor alte oportunități de a lucra în educație, cu antepreșcolari, cu copii în școala primară și liceeni.
Am ales această profesie cu sufletul, pentru că iubesc oamenii, cred cu tărie că fiecare om merită să trăiască în armonie și mizez pe capacitatea oamenilor de a-și găsi propriile resurse care să îi determine să se schimbe, să fie autentici, să fie conectați cu ceilați, să aibă împliniri și o viață cu sens. Consider că este un privilegiu și o mare responsabilitate să lucrez cu părțile vulnerabile ale oamenilor și mă bucur că pot veni în sprijinul celor ce au nevoie să fie însoțiți și ghidați cu blândețe, compasiune și înțelegere atunci când traversează perioade dificile sau doresc să înceapă un proces de căutare de sine și vindecare.
Toate cele bune,